La marginea lumii înghețate
Titan apare mai întâi ca o depărtare: un orizont pal sub un cer prea vast pentru a-i măsura întinderea. Expediția înaintează prin frig, iar lumea de dedesubt pare atât de tăcută, încât ar putea fi pustie.
Cu cât se apropie, cu atât suprafața seamănă mai puțin cu o destinație. În liniște se adună o presiune nevăzută. Câmpia înghețată începe să pară un înveliș sub care se ascunde ceva imens.
Înainte să se deschidă vreo trecere, călătoria s-a schimbat deja. Sosirea devine veghe, iar privirea este atrasă în jos.
Ce așteaptă sub suprafața înghețată a lui Titan?